Acasă     Știri      Editoriale      Legislație       Ghiduri       Unelte       Link-uri      Despre

 

Despre comunicarea publică în silvicultură (I)

 

     Zicala „Codru-i frate cu românul” își schimbă încet-încet înțelesul odată cu schimbarea condițiilor socio-economice, mergând de la vremea în care codrul era un frate mai mare care oferea oamenilor condiții de trai până la situația în care pădurea trebuie protejată atent de om pentru a supraviețui. Sigur, ca orice sistem natural, pădurea are încă mecanisme interne prin care își poate asigura continuitatea  dar acestea nu mai funcționează optim sub presiunea societății umane. Ori, cum oamenii nu se grăbesc să lase liber locul lor în biosistem, sunt obligați să ajute perpetuarea pădurii pentru a-și asigura propria supraviețuire.

     În gospodărirea pădurilor României, echilibrul între funcția de protecție și cea de producție de bunuri a pădurii este asigurat prin definirea legală a celor două categorii funcționale, stabilirea de reguli și restricții clare pentru gospodărirea diferențiată în funcție de categoria funcțională și încadrarea periodică a fiecărei păduri într-una din cele două categorii funcționale.

     Pentru a putea aplica măsurile de gospodărire stabilite, este nevoie de oameni cu pregătire de specialitate și cu abilități formate și de un sistem care să determine aplicarea măsurilor necesare și să urmărească răspunsul pădurii în funcție de măsurile aplicate. Specialiștii care știu să apere și să gospodărească durabil pădurea  sunt silvicultorii. Aceștia au o bună pregătire profesională deoarece școala românească de silvicultură, de toate gradele, are un nivel ridicat și – cel mai adesea - au o mare dragoste față de pădure și se simt răspunzători de soarta acesteia. Pentru ei pădurea începe cu recoltarea semințelor și creșterea puieților forestieri, continuă cu lucrările de îngrijire în pădurea tânără și văd tăierea pădurii bătrâne ca pe o primă măsură de regenerare, de înființare a unei noi păduri.

     Munca lor nu a devenit mai ușoară odată cu schimbările din societatea postrevoluționară ci dimpotrivă. Deși gestionează suprafețe mari, deschise oricui, pădurarii răspund pentru orice tăiere ilegală de arbori sau furt de lemn din pădure, indiferent când se întâmplă. În condițiile schimbărilor climatice din ultima vreme, regenerarea pădurii este mai dificilă și adeseori soluțiile standard prevăzute de instrucțiuni trebuie atent adaptate, ducând această activitate la confluența cu arta. Cererea mereu crescută de lemn, fie el de foc sau pentru industrie, pune presiune asupra gospodăririi durabile. Și nu în ultimul rând, legislația silvică este uneori contradictorie sau ambiguă și face dificil de aplicat măsurile necesare dezvoltării pădurii.

     Din păcate, imaginea publică a silvicultorilor români s-a degradat puternic în ultimii ani, odată cu absolutizarea în conștiința publică a funcției de protecție a pădurii și, implicit, a condamnării publice a măsurilor de gospodărire silvice, văzute ca o agresiune asupra pădurii, indiferent dacă aceste acțiuni sunt fundamentate științific sau sunt legale.

     Scăderea popularității acestui sector a fost accentuată de vehicularea insistentă de către marile organizații ecologiste a unor informații incorecte privind amploarea tăierilor ilegale de arbori, legalitatea acestor tăieri în ariile protejate și implicarea personalului silvic în infracționalitatea silvică. Reacțiile autorităților la aceste acuzații a fost adesea mai puțin convingătoare decât campania de denigrare a silvicultorilor, lăsând impresia că mare parte din afirmații sunt adevărate.

Iată câteva din principalele afirmații și realitatea din spatele lor:

     Afirmație 1: În România se taie ilegal două hectare de pădure pe oră, fără ca autoritățile să intervină. Realitate: în România se taie legal suprafața respectivă, care este mai puțin decât permite creșterea pădurii. Tăierile ilegale constituie o fracțiune nesemnificativă din această suprafață.

Acuzația a pornit de la interpretarea eronată a datelor centralizate de o organizație americană, Global Forest Watch, după măsurători din satelit, care a constatat că în perioada 2011-2016 s-au <deforestat> în România 300 de mii ha, valoare care duce la cele două hectare pe oră. În realitate, măsurătorile din satelit determină neregularități în dezvoltarea vegetației predominat forestiere și nu tăieri rase ale pădurii, cu atât mai puțin tăieri ilegale de arbori. S-au verificat mii din cazurile semnalate și cu câteva excepții erau tăieri legale, arborete de larice cărora le-au căzut frunzele sau arborete tinere din care s-au extras ierburile copleșitoare. În județul Suceava s-au verificat în anul 2017 un număr de 182 din alertele respective, însumând peste 1000 de hectare, în care s-au constatat doar câțiva volume foarte mici de masă lemnoasă tăiată ilegal.

     Afirmația 2: Datorită tăierilor ilegale de arbori, suprafața pădurilor țării scade dramatic. Realitate: Suprafața pădurilor țării a crescut cu 30000 ha în perioada 2012-2016, de la 6529 mii ha la 6559 mii ha. Creșterea este mică procentual dar arată o realitate clară: suprafața pădurilor nu scade! Scoaterea de suprafețe din fondul forestier pentru construirea unor obiective se realizează cu împădurirea unor terenuri aduse la schimb, uneori de câteva hectare pentru fiecare hectar scos. Chiar dacă se taie ras o anumită suprafață de pădure, legal sau ilegal, aceasta nu iese din fondul forestier național ci este evidențiată într-o categorie specială numită clasă de regenerare și programată la regenerare într-o perioadă scurtă de timp. În România se regenerează cam 20-25000 hectare de pădure anual, o treime fiind plantații. Dacă facem calculul, rezultă că în fiecare oră se regenerează chiar… trei hectare de pădure dar organizațiile de mediu rareori amintesc de regenerarea pădurii.

     Afirmația 3: Ar trebui interzisă recoltarea masei lemnoase din păduri pe o perioadă de x ani. Realitate: gospodărirea durabilă a pădurii se bazează pe principiul continuității, adică al asigurării pe o durată nelimitată de timp, a posibilității de a recolta anual masă lemnoasă la un volum și o calitate constantă. Pentru asta, în primul rând s-au normalizat clasele de vârstă, adică deținem suprafețe relativ egale de plantații, păduri tinere, păduri mature și păduri bătrâne, care trebuie tăiate. Dacă amânăm de la tăiere un volum mare de masă lemnoasă, fără să existe o calamitate cum sunt doborâturile de vânt, nu vom face decât să creștem proporția pădurilor bătrâne și să trebuiască să tăiem la un moment dat, care poate fi nefavorabil, un volum mare de masă lemnoasă de calitate slabă. Trebuie să luăm în calcul că industria forestieră contribuie la PIB cu 3-4 procente, adică bugetul apărării sau al sănătății. La care din ele vom renunța dacă interzicem recoltarea masei lemnoase? Ce se va întâmpla cu forța de muncă angrenată în acest sector economic?

     Afirmația 4: S-au înmulțit cazurile de tăieri ilegale de arbori. De fapt, indicatorul după care Greenpeace analizează tăierile, respective <numărul de cazuri de tăieri ilegale>, nu este definit clar. Vorbim de numărul de arbori tăiați ilegal, de cazurile de tăieri omogene ca timp și făptuitori? Nimeni nu deține însă aceste date. De fapt, indicatorul reprezentativ pentru recoltarea masei lemnoase, legale sau ilegale, este volumul acesteia. Din pădurile României  se pot recolta anual 20-21 milioane de metri cubi dar se recoltează doar 17-18 milioane. În județul Suceava, posibilitatea anuală este de cca 1800 mii mc, din care s-au recoltat legal în anul 2017 circa 1600 mii mc. Volumul tăierilor ilegale constatate este de circa 10 mii mc anual, respectiv 0,5 la sută din volumul tăiat legal.

     Afirmația 5: Pădurile României sunt degradate datorită proastei gospodăriri. Realitatea: Volumul mediu la hectar al arboretelor care constituie fondul forestier este de 321,9 mc, față de media europeană de 147 mc/ha. Creșterea medie anuală este de 7.8 mc/an/ha, față de media europeană care este de 4,4 mc/an/ha. Suprafața de pădure pe locuitor este de 0,29 ha/loc apropiată de cea europeană 0,31 ha/loc.

În consecință, trebuie să fim mândri de pădurea României, să o iubim și să o ocrotim, fiecare după puterile și priceperea lui, să fim mândri de munca silvicultorilor de ieri și de azi.